Ii canta...are ochii inchisi si se concentreaza pe nalucile ce izvorasc din mainile sale...Clapele pianului i se plimba rapid printre degete...O simte in timp ce canta...O vede cu mintea, cu sufletul...Il priveste fix si tremura...Simte fiecare nota impreuna cu el...isi aduce aminte de tot...De cum se o privea alergand printre frunzele asternute pe aleile parcului...Cum arata in autobuz cand soarele parea ca ii straluceste in ochi...Cum statea pe banca privind plina de dragoste copiii alergand printre proumbei...Cum inchidea ochii cand acestia isi luau zborul si parea ca simte atingerea fina a penelor pana in suflet...Cum il privea printr-o suvita razleata ce ii acoperea fata...Cum plangea in fata lui fara nici un cuvant, fara suspine, fara nimic...Doar lacrimi curgandu-i pe fata intr-un suvoi nestavilit...Cum face dragoste cu el...Cum isi trece mainile peste corpul lui de parca ar fi mereu ultima data cand va putea face asta...Cum il saruta ca o condamnata la moarte care isi primeste ultima dorinta...Cum il priveste cu atata dragoste incat pare ca il va ineca in ochii ei...Cum ii zambeste neincrezatoare cand ii spune cat de frumoasa e...Cum ramane muta in fata lui cand ii sopteste ca vrea sa isi petreaca tot restul vietii numai cu ea...Cum se bucura de inca o zi insorita ca un copil de un cadou de Craciun...Cum freamata din tot trupul cand ii trage usor rochia in jos pe umeri si o doreste...Cum doarme cu mainile impreunate strangand in ele viata lui toata....Cum incremeneste in fata geamului cand ii spune ca trebuie sa plece iarasi...Cum e sfasiata de durere cand ii spune cum a mintit-o si cum e invadata de bucurie cand alearga pe camp cu cainele...Cum isi afunda nasucul in florile primite de la el...Cum se stramba cand deseneaza in timp ce parul ii acopera fata si ii ascunde entuziasmul...Cum se opreste inainte sa ii faca poza doar pentru a se uita din nou la el, nevenindu-i sa creada ca ii apartine intru totul...
Stie ca asta simte cand il asculta cantand...o cunoaste atat de bin...ii stie fiecare bataie a inimii si fiecare vis, gand, amintire...
Canta ultimele note si deschide ochii...In ropotele de aplauze o vede...Sta nemiscata. Nu aplauda. Nu clipeste. Pare ca nici nu mai respira. Doar il tintuieste cu privirea. In lumina orbitoare a reflectoarelor ii straluceste o lacrima pe obraz. Doar una, cazand incet spre barbie, pe clavicula ei descoperita de rochia cu snur...Umerii ei expusi...Buzele ei impreunate, pline, rosii...
O adora...Pare ca sunt numai ei in sala...Ea, singura, pe un scaun, in mijlocul amfiteatrului pustiu...
Nimeni nu stie cine e...Nimeni nu o vede...Nimeni nu stie cat o iubeste...
Numai el....el si pianul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu